Când aveam 3-4 ani, am aruncat pantofii și ceasul lui tata pe geam, de la etajul patru. Nu știu exact de ce. Cred că pe atunci am decis că voiam să fac cercetare în fizică. Mai târziu, îmi imaginam un birou mare și vechi, liniște deplină și o idee complet nouă venită din neant, care să schimbe vieți.

Dependența mea de muncă a devenit clară de când mi-am ales proiectul de doctorat. În trecut, mă cam enervau oamenii care erau dependenți de muncă, dar se pare că nu degeaba. Uneori, ne deranjează la alții lucrurile care nu ne plac la noi.