Aleea Licuricilor

Dă-i drumul, se aude vag prima dată.

Ca ecoul cuiva ce a continuat prea mult. 

"Ți-am spus", spune mirosul de santal. 

După doar optsprezece veri.  

Dă-i drumul, spune amorțit primul an. 

Se desprind, pe rând, bucăți de obișnuință. 

Rămâne doar un viitor imaginat. 

Dă-i drumul, spune furios și al doilea an. 

Dincolo de singurul pod cu două biserici

Se tot îndoaie un buchet de lalele, în culori mascate de doliu. 

Dă-i drumul, insistă trist și al treilea an. 

Se lasă voalul alb al unui martor care n-a fost. 

Se lasă, chiar și într-un univers indiferent. 

Și dacă totul a fost în neant?

E doar o mâhnire, acum, pe Aleea Licuricilor.