Manualul Național de Justificat Abuzul

M-am gandit mult daca mai are rost sa spun ceva despre scandalul fetitei batute de mama ei. Dar mi-a fost greu sa raman indiferenta. Am citit si foarte multe comentarii care o sustineau pe mama.

Nu cred ca ce s-a intamplat cu fetita a fost un caz izolat. Cred ca filmarea a surprins doar un moment dintr-o tensiune care exista de mult. Mi se pare ca o parte destul de mare din societate vrea sa ramana blocata in aceleasi mentalitati, iar alta parte incearca sa mearga spre schimbare. Videoclipul a surprins doar punctul in care cele doua lumi s-au ciocnit. Astept un videoclip si cu moleculele de apa. 

Am vazut inclusiv un comentariu la filmarea in care mama isi umilea si isi batea fetita. Un alt abuzator, pentru ca nu gasesc un cuvant mai potrivit, a spus: "Eu o sustin pe mama, dar trebuia sa astepte pana ajungeau acasa." Ultima data cand m-am uitat avea 64.000 de like-uri. Probabil între timp s-au mai adunat. Corect, pentru ca un abuz "corect" se face in privat, unde nu-l vede nimeni, iar apoi i se neaga existenta. Ultima data cand m-am uitat, comentariul avea 64.000 de like-uri. Probabil intre timp s-au mai adunat. Dar să nu ne abatem de la adevărata urgență națională: doi oameni de același sex se țin de mână. Vânătăile unui copil mai pot aștepta. 

Pe masura ce cunosc oameni incep sa vad si ma minunez ca:

1) Nu toata lumea are simtul umorului. Adica ce-ai facut cu trauma aia daca nu razi la reel-uri despre subiecte la care te-ai infuria sau ai plange?

2) Nu toata lumea are empatie. Sa vezi in 2026 o fiinta de 8 ani lipsita de aparare fiind agresata de cineva se presupunea ca e "parinte".  Si sa dai vina pe fetita justificand de ce si-o merita. Si apoi sa spui ca mai bine astepta pana acasa. Si acolo sa fie de-acord mii de oameni plus alte comment-uri. Vad mai putin oameni de partea corecta a istoriei. 

Dar pentru ca alt mecanism de aparare al meu este rationalizarea, am zis sa abodez subiectul dintr-o perspectiva a logicii nationale si cu ce argumente vin Sfintii Parinti Comunisti sau cum imi place sa le zic eu.   

"Primul principiu este că nu trebuie să te păcălești pe tine însuți – și ești cea mai ușoară persoană de păcălit." — Richard Feynman

Mie mi se pare ca, nu doar avem probleme de gestionare a emotiilor ca popor. Despre asta e plin internetul. Nici logica nu ne ajuta, ai o discutie cu cineva, si devine un izvor de atacuri si erori de judecata.  

O singură bătaie este considerată un act de violență și un abuz, deoarece nicio formă de agresiune fizică nu este justificată sau legală.   

Disonanța cognitivă și redefinirea abuzului

Psihologul Leon Festinger a descris în anii '50 un fenomen numit disonanță cognitivă.

Disonanța cognitivă apare atunci când două credințe importante despre noi sau despre lume intră în conflict. Mintea încearcă să reducă acest conflict pentru că este foarte inconfortabil.

În cazul acesta, conflictul poate arăta așa:

Credința 1: Părinții mei sunt oameni buni.

Credința 2: Oamenii buni nu își abuzează copiii.

Faptul: Părinții mei m-au lovit în copilărie.

Cele trei afirmații nu pot sta împreună fără să creeze tensiune. Există doar câteva variante prin care această tensiune poate fi rezolvată. 

Accept că părinții mei au făcut și lucruri abuzive.

Este cea mai dureroasă.

Pentru că obligă omul să-și reevalueze întreaga copilărie.

Copilăria nu mai este doar:

"Mergeam la țară."

"Culegeam cireșe."

"Jucam fotbal până seara."

Ci devine

"Am avut și momente foarte frumoase. Dar am avut și momente în care persoanele care trebuiau să mă protejeze m-au lovit." 

Toate au un efect comun: mută discuția de la întrebarea simplă — "Este acceptabil să lovești un copil?" — către justificări care reduc responsabilitatea agresorului.

Argumentul de mijloc  

Această eroare presupune credința greșită că adevărul se află întotdeauna la mijloc. În realitate, o poziție extremă poate fi complet adevărată ("abuzul a avut loc"), iar cealaltă complet falsă ("nu s-a întâmplat nimic"). Calea de mijloc ("a fost doar puțină bătaie, deci nu se pune") este o aberație logică. O singură bătaie este un act de violență. Nicio formă de agresiune fizică nu este justificată sau legală.  

Eroarea privațiunii relative este o eroare de argumentare care apare atunci când cineva respinge o problemă sau o plângere doar pentru că există o altă problemă mai gravă în lume. Această tactică mai este cunoscută și sub numele de "pe bune, putea fi mai rău".  

Apelul la probleme mai grave susține în mod fals că este imposibil ca atât argumentul curent, cât și cel mai rău scenariu posibil să fie adevărate. Această afirmație constituie o falsă dilemă. Exprimarea unei nemulțumiri nu este același lucru cu ignorarea suferinței altor copii care au fost si mai batuti sau cu insistența că o astfel de suferință nu există. 

Eh, deodată românașii devin deschiși mai multor perspective. Gay-ii, firește, arși pe rug. Chiar am văzut pe cineva spunând asta. Dar un copil bătut? Ei bine, și el are o vină. Așa cum și seiful provoacă hoțul lăsându-se deschis, iar femeia provoacă agresorul purtând fustă. Vina circulă mereu în josul lanțului trofic, niciodată în sus.

Și deodată românașii descoperă nuanțele. Abuzul devine nuanțat. Poate a fost doar o palmă. Poate a fost doar o dată. Poate nu știm ce s-a întâmplat înainte. Poate mama era obosită. Poate copilul a provocat.

Și deodată românașii nu mai judecă după un singur videoclip. "Nu judecăm după un singur videoclip"  dar l-am judecat perfect pe gay-ul din reel-ul de acum două săptămâni. Sceptici la dovezi doar când dovada deranjează. Convenabil. 

Și deodată românașii au empatie. Doar că nu pentru victimă. Pentru cel care a lovit. A recunoaște că o palmă administrată unui copil sau umilirea lui, este un abuz înseamnă a recunoaște că propriii lor părinți i-au abuzat sau ca ei la randul lor, sunt si abuzatori. 

Echivalarea criteriilor greșite: Se folosește frecvența (cât de des se întâmplă) pentru a defini natura faptei (ce este fapta). O greșeală minoră repetată des nu devine abuz, iar un abuz grav comis o singură dată nu devine o simplă greșeală.

Iar Sfinții Părinți Comuniști rămân, desigur, perfecți.

Bine, a avut mult sens sa simplificam  

Ad hominem-Atacat oamenii care iti aduc argumente

Confuzia dintre explicatie si justificare

Apel la natura - compartamentul uman cu iepele

Apel la emotie- oboseala si suferinta mamei 

Ce leagă toate aceste erori nu e întâmplător: fiecare mută discuția departe de fapta în sine — spre identitatea criticului, spre cazuri extreme și rare, spre tradiție, spre natură, spre redefinirea cuvintelor. Niciuna nu răspunde direct la întrebarea centrală: e sănătos sau nu ca un adult să folosească forța fizică asupra unui copil ca metodă educativă, și unde e diferența între o scăpare izolată și un tipar?

Dacă admitem că o palmă este un abuz, mulți oameni sunt obligați să-și rescrie propria biografie. Dintr-una cu "alergam la țară, culegeam cireșe și am avut o copilărie fericită", într-una în care "am avut și momente frumoase, dar părinții mei au fost și părinți iubitori, și oameni care m-au abuzat".