Protocol de familie

Masa e întinsă. Toată lumea e aici.

Mâncare, apă minerală, vin,

salata de andive.

Uleiul de măsline nu e niciodată rânced.

La fiecare scaun pliabil

zace, șubred, câte o durere.

Unii spun că nu e niciun scaun,

alții strigă furioși că e strâmb,

alții îl rearanjează de o mie de ori

că doar celălalt l-a mișcat.

Ne așezăm diferit pe același trecut. 

Râsete multe. Prea multe.

Poate așa nu se mai aude

înstrăinarea.

Din când în când mai ieșim pe balcon.

Lăsăm tristețea pe balustradă.

Niciodată spre cel care ne-a rănit.